Una dintre cele mai mari bogății ale Sângeorzului o reprezintă, fără doar-și-poate, folclorul. Crezurile, tradițiile, obiceiurile localnicilor s-au pierdut din practica de astăzi, dar acestea rămân o adevărată comoară pentru iubitorii de istorie socială.
Printre credințele demult risipite pe calea uitării se găsește și mitul botezului „din depărtare”. De fapt, în Sângeorz se practicau două feluri de botezuri, cel cunoscut și folosit și azi în toată țara, respectiv botezul pruncului în burtă. În acest al doilea caz, era vorba despre sarcinile cu probleme – dacă exista riscul ca pruncul să vină pe lume fără suflare, primea botezul de la moașă: aceasta făcea de trei ori cruce peste burta mamei și rostea formula „Te botez în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.
Dar botezul cel mai plin de mister și intrigă îl constituia cel al pruncilor lepădați. Avortați, pierduți, uciși, acești prunci cereau ei înșiși taina botezului. Credința locală spunea că sufletele lor se tânguiesc noapte de noapte, în căutarea liniștii veșnice, luând forme de strigoi. Gemetele lor se auzeau în nopțile dinaintea marilor sărbători religioase, iar cel la urechile căruia ajungeau chemările acestea teribile avea sarcina de a face el însuși botezul.
Acest obicei se numea botezul „din depărtare”, întrucât se făcea în felul următor: omul peste care căzuse sarcina de a boteza sufletele pruncilor nebotezați trebuia să ridice mâna dreaptă în aer, îndreptată în direcția dinspre care auzise vaietele, și să facă de trei ori semnul crucii, rostind formula „Te botez în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Și atunci, se zice, strigătele sufletelor chinuite încetau căci bietele spirite își găseau, în sfârșit, liniștea.
Nu vă e dor de vremurile în care omul avea o viață spirituală mai bogată? Acest obicei al botezului „din depărtare” s-a pierdut în negura vremii, devenind abia o amintire de care numai bătrânii mai știu câte ceva.
Sursa info: Pisanii sângeorzene, numărul noiembrie-decembrie 2012