Cine este pasionat de istoria arhitecturală a Văii Someșului are ce studia în Sângeorz-Băi. Orașul stațiune, care s-a bucurat de o perioadă de înflorire la începutul secolului XX, păstrează încă și astăzi urme ale arhitecturii sale vechi, gospodării fie restaurate cu simplitatea epocii moderne în care trăim, fie încremenite în vechiul specific local prin grija proprietarilor.
Dar ce înseamnă o casă tradițională din Sângeorz-Băi? În primul rând, o casă construită din lemn, de regulă cu un singur nivel, prevăzută cu un acoperiș în două sau în patru ape și cu ferestre vesele, indiferent cât ar fi fost de mici. Acoperișul și-l făcea fiecare om după măsura puterii sale, fie din țiglă, fie din șindrilă, fie chiar din paie. De remarcat că toate aceste case se făceau pe o fundație de piatră, rezistentă.
Casele rurale din Sângeorz-Băi la începutul secolului trecut nu erau spațioase precum cele de azi, dar erau organizate funcțional. Cele mai multe dispuneau de două încăperi, dintre care una se ținea pentru primirea oaspeților, purtând denumirea „de parade”, frumos aranjată cu cele mai bune lucruri de prin casă și decorată cu ștergare colorate, în ton cu motivele populare ale zonei. Era spațiul cu care oamenii se făleau înaintea vecinilor și cunoștințelor care le treceau pragul. A doua cameră era cea in care familia locuia propriu-zis, o cameră în care se găsea mobilier pentru trei funcții: paturi, masă cu scaune și dulapuri sau lăzi cu rol de dulapuri – acolo se păstrau hainele membrilor familiei. Mâncarea se gătea pe un cuptor zidit, prevăzut cu o plită grea de fier.
În anul 1910 se găseau în Sângeorz 774 de case; în medie, fiecare familie era compusă din 4 membri.
Sursă foto și info: Revista Pisanii Sângeorzene, nr. 5 (117)/2022