Perioada interbelică suscită mare interes printre generațiile de azi, fie că e vorba despre istoria politică, socială sau arhitecturală a țării noastre. Ce ar fi de povestit despre Sângeorz-Băi din acei ani – anii dintre cele două războaie mondiale?
Viața era tihnită și timpul se scurgea parcă mai cu răbdare. Iar oamenii căutau metode de a contribui nu doar la îmbunătățirea propriului trai, ci al comunității. Într-un astfel de context s-a înființat Asociația „Mărul Sângeorzan”, o asociație de pomicultură, pe care localnicii au privit-o cu interes.
Li s-a explicat că o asociație de acest fel însemna multe beneficii. Localnicii își uneau eforturile și recoltele și în acest fel reușeau să vândă marfă mai multă la prețuri mai bune și să o vândă într-un ritm constant, sărind posibile perioade de stagnare a vânzărilor. Munca de lămurire a fost dusă de Serviciul Agricol al județului Bistrița-Năsăud și la 1 noiembrie 1931 Asociația „Mărul sângeorzan” s-a născut oficial, având în consiliul de administrație pe oamenii cei mai de seamă ai localității-stațiune.
De ce tocmai „Mărul sângeorzan”? Pentru că scopul asociației era producția locală de mere, și anume creșterea unor anumite soiuri: Ionathan, London Pepping și Batul. Aceste soiuri au fost distribuite membrilor asociației cărora le revenea sarcina de a-i planta, îngriji și întreține în așa chip încât să aibă recolte cât mai mari. Merele se vindeau laolaltă, nu separat, astfel că membrii asociației puneau marfa la comun pentru a fi comercializată en-gros.
La data înființării Asociației „Mărul sângeorzan”, s-au înscris 40 de membri, deținând 40 de gospodării individuale. Luați ca număr de membri, reprezentau un pic sub 5% din populația de atunci a localității Sângeorz-Băi, însă, fiind gospodari aleși pe sprânceană, aveau împreună terenuri reprezentând jumătate din suprafața totală a livezilor din stațiune.
Trenul încărcat cu meri din soiurile mai sus amintite au poposit în gara din Sângeorz-Băi câteva luni mai târziu, în primăvara lui 1932. La finalul anului, din cei 2135 de meri plantați în cadrul Asociației „Mărul sângeorzan”, doar 105 se uscaseră.
Asociația a avut succes de-a lungul vremii, numai că nu a durat prea mult. A fost desființată odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.