casa de hogina maria

Un moment de răgaz la Casa de Hogină Maria

by Andreea

Valea Borcutului 171 A, Sângeorz-Băi – aceasta este adresa tihnei. Dar nu pentru toată lumea, ci numai pentru aceia care sunt în căutarea unei experiențe autentice complete. Pentru cei care îndrăgesc senzația de iarbă punctată din loc în loc cu picături de rouă sub tălpile goale. Pentru cei în care se aprinde un foc interior atunci când joacă pe chipul lor luminile și umbrele create de flacăra din vatră. Pentru cei pofticioși care nu se sfiesc să se înfrupte din bucate.

Trebuie să spunem fără ocolișuri, la adresa sus menționată este mare concurență. Între natura înconjurătoare, pensiunea propriu-zisă și mâncărurile servite la masă. Și nu poate exista decât un singur câștigător, iar acesta este drumețul care alege să poposească la Casa de Hogină Maria în peregrinările lui prin inima Transilvaniei.

Amplasată într-un cadru natural pitoresc, pensiunea este înconjurată de dealuri înveștmântate în pășuni și bătătorite de simpatice oițe. Din loc în loc se ridică claie de fân sau se ivesc pâlcuri de copaci înghesuiți unii într-alții, prinși într-o conversație fără sfârșit, la aer curat. Deasupra, cerul nu se sfiește să se comporte ca paleta unui pictor nehotârât, care încearcă toate nuanțele existente și creează mereu altele noi.

Povestea continuă cu clădirea pensiunii, în care nota principală este dată de prezența plină de farmec a lemnului masiv. Oaspeții sunt întâmpinați într-un decor rustic, cu prispă, bârne, scări, uși, ferestre și mobilier cu motive tradiționale, covoare și carpete țesute. Iar bunătățile tradiționale, servite din vase pictate, reprezintă încununarea tuturor celorlalte minunății. Se gătește la ceaun, mămăliga se taie cu ață, gogoșarii murați dau pe dinafară de strugurii zemoși cu care au fost umpluți, pâinea aburindă răspândește arome ademenitoare, peștii sfârâie pe grătar, iar „zama ge șalace” își câștigă adepți din rândurile turiștilor.

Dacă nu ajungi aici în vizită să te hodinești sau pentru a marca un moment special din viața ta – căci da, Casa de Hogină Maria este locul ideal pentru nuntă, botez sau orice alt eveniment deosebit – află că în această perioadă se angajează bucătar, ospătar și barman.

Foto: Facebook.com/Casa-de-Hogină-Maria-Sîngeorz-Băi

Articole similare

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Sunt de acord