Satul artistic „Dosul Gârciului”

by riluri

Primul muzeu de „land art” din România, aflat în Dosul Gârciului, al sculptorului român, Maxim Dumitraş, care a avut o iniţiativă unică atunci când s-a decis să transforme casa în care a crescut într-un refugiu pentru artişti care doresc să scape de haosul oraşului şi să creeze artă în mijlocul naturii. România rurală s-a dovedit a fi o inspiraţie foarte bună pentru oaspeţii săi. Împreună au construit alte 5 case şi au extins proiectul. Arta se combină cu natura în „satul artistic” unde operele de artă sunt asunse în peisajul rural. În viitor se plănuiesc tabere de creaţie dar şi acces deschis turiştilor care îşi doresc să admire această atracţie românească unică. Pădurea, casele și muzeul de artă care va fi ridicat acolo, ar putea deveni o nouă atracţie turistică a zonei.

Pagina de facebook: https://www.facebook.com/DosulGarciului/photos

Satul artistic „Dosul Gârciului”

by riluri

Printre cele mai inedite atracții turistice din Sângeorz-Băi se numără și sat artistic „Dosul Gârciului”. Reprezintă o inițiativă unică deocamdată în această zonă, inițiativă care a pornit în anul 2008, de la nevoia artiștilor de a-și găsi inspirația într-un colț cu adevărat demn de inspirație. Proiectul, dar și terenul, sunt ale artistului plastic sângeorzean Maxim Dumitraș. Acesta a moștenit casa părintească și o suprafață verde de câteva hectare, având un amplasament idilic – pe un mic deal de deasupra Sângeorzului.

În casa părintească, Maxim Dumitraș obișnuia să organizeze tabere de vară pentru artiști sculptori ca și el, iar inițiativa s-a bucurat de atâta succes, încât i-a venit ideea de a construi acolo un adevărat sat artistic – un soi de muzeu în aer liber, în spațiu natural, un loc dotat cu ateliere de lucru și chiar spații de cazare pentru turiștii pasionați de artă.

Mai mulți artiști români s-au alăturat lui Maxim Dumitraș, iar mica colină cu peisaje idilice s-a transformat într-un adevărat sat artistic, pe suprafața sa construindu-se case tradiționale. Maxim Dumitraș a pus la dispoziția artiștilor terenul, singura condiție în ce privește căsuțele fiind ca acestea să aibă un stil arhitectural în deplină armonie cu locul. Astăzi, satul Dosul Gârciului este un loc în care să vii să-ți tragi sufletul și să redescoperi farmecul artei.

Sursă foto: Facebook/DosulGarciului și Constantin Tinteanu

Articole similare

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Sunt de acord