Vestita vilă Porumbița, transformată în Vila 1

by Andreea

În perioada interbelică, una dintre construcțiile cele mai cunoscute din Sângeorz-Băi era Vila Porumbița. Construită în anul 1927, se număra pe atunci printre clădirile impunătoare, falnice, prevăzute cu parter, etaj și mansardă. Ca stil arhitectural, se încadra în cel neoclasic, interpretat în cheia stilului românesc, chiar cu unele accente ale celui eclectic. Nu lipseau nici îndrăgitul (și atunci, și acum) foișor, acoperit cu tablă, nici nelipsita terasă. Multă vreme, în Vila Porumbița a funcționat Sanatoriul Hebe, atrăgând nenumărați turiști interesați de sejururi balneare.

De-a lungul zecilor de ani, Vila Porumbița și-a schimbat destinația, devenind pe rând muzeu al apelor minerale, respectiv atelier pentru meșteșugărit. Mai aproape de zilele noastre rămăsese fără nicio întrebuințare. Trecerea anilor a curs nemiloasă, astfel că splendida construcție a intrat într-un proces de degradare vizibilă, în ciuda încadrării sale în categoria  Monumentelor culturale de tip B (monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural zonal).

În prezent, sub numele de Vila 1, Vila Porumbița a intrat într-un proces de restaurare la capătul căruia își va recupera splendoarea arhitecturală. Aici urmează să funcționeze Centrul Cultural Multifuncțional Laurențiu Onea. „În prezent, lucrările sunt foarte avansate, iar pe parcursul anului 2022 această lucrare va fi finalizată și recepționată.”, ne-a declarat Ioana Larionesei, consilier al Primăriei Sângeorz-Băi.

Sursă foto: Arhivele Naționale Bistrița

Articole similare

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Sunt de acord