Târgul de purici 2022 – două ediții într-un an!

by Andreea

Ați auzit de Târgul de purici? Se ține în fiecare an în curtea Complexului Muzeul Bistrița-Năsăud și a devenit o adevărată tradiție pe plan local. Conceptul este simplu și pe atât de eficient: puricii sunt acele lucruri care, deși în stare bună, nu prea au mai fost folosite în ultima vreme. Așa că-n loc să zacă prin casă, se donează. Toți acești purici ajung la vânzare pe tarabele Târgului de purici, la prețuri foarte mici.

An de an, banii obținuți din vânzarea de purici sunt folosiți în slujba unor cauze umanitare. În 2022, proiectul de investiție îl reprezintă construirea unui centru de adăpost pentru victimele violenței în familie.

Târgul de purici din acest an reprezintă cea de-a opta ediție. S-a desfășurat la începutul lunii septembrie, însă din cauza ploii, nu a avut parte de o participare foarte numeroasă, astfel că nenumărați purici au rămas pe tarabă, nevânduți. Și fiindcă e vorba de lucruri de valoare, organizatorii Târgului de purici au decis să organizeze cea de-a doua ediție a anului în weekendul 30 septembrie-2 octombrie.

Ce se poate dona/cumpăra în cadrul Târgului de purici? De toate! De la obiecte de artă, la gablonțuri, de la calculatoare la mic mobilier, de la decorațiuni de Crăciun la cărți și rechizite școlare. „Așa cum spuneam și în postările anterioare, datorită faptului că avem încă foarte multe lucruri și vremea nu ne-a ajutat la prima ediție, am luat hotărârea de a face o a doua. Vă așteptăm cu drag, voluntari și vizitatori!” – se arată pe contul de Facebook al organizatorului, Clubul Lions din Bistrița.

Foto: facebook.com/LionsBistrita

Articole similare

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Sunt de acord