Tabăra “Children and Youths Camp” – o adevărată aventură susținută de Grupul de Acțiune Locală Bistrița-Năsăud

by Primăria Sângeorz-Băi

Grupul de Acțiune Locală a marcat încă un eveniment organizat cu suces. Acesta s-a derulat în cadrul proiectului Children and Youths Camp – Developing common tools to decrease the consequences of climate change

  • Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)
  • Măsura 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale grupurilor de acțiune locală

 

Tabăra Children and Youths Camp a reunit tineri din județul Cluj – Asociația GAL Napoca Porolissum, dar și de mai departe, din teritoriile partenerilor GAL Lider BN și anume: Gal Lunca Joasă a Siretului, din zona Galați și GAL Aytos, din Bulgaria.

Orașul Sângeorz-Băi a fost și de data aceasta o gazdă de nota zece, primind cu brațele deschise orice oportunitate de a crea noi parteneriate și de a contribui nemărginit la dezvoltarea şi bunăstarea comunităţii locale, focusându-ne în principal pe tineri, grupul țintă principal care prezintă un real potențial de implicare în conturarea unei societăți educate și pregătite să facă față oricărei prvocări.

Prima zi s-a lăsat cu un brunch delicios cu produse locale la Conacul Sanct Gurgh din Cormaia, după care au urmat activități de networking și discuții interesante referitoare la schimbările climatice și protecția mediului, coordonate de către dl. Prof. Hodoroga Florin.  Seara a venit cu un moment de libertate la  Pensiunea Hyperion Cormaia, unde Grupul de tineri s-au răcorit la piscine în aer liber, având loc și un mic pool party bine meritat înainte de cină.

A avut loc și un workshop nemaipomenit în gastronomia locală “From Farm to Fork”, alături de doamna Sanda Mariana de la Sanda lu’ Mărișica, Punct gastronomic LOCAL și dl. Hodoroga Florin. Această activitate le-a inspirat copiilor rețete delicioase de pe Valea Someșului, mai exact renumitele gogoși.  A urmat apoi o vizită la Casă Tradițională din Cormaia, un adevărat muzeu cu specific tradițional, care prezintă în prim plan autenticitatea zonei și păstrarea cu grijă a valorilor locale. La Păstrăvaria Cormaia s-a desfășurat un nou networking, localul oferind mai apoi și un prânz delicios pe bază de păstrăv. Și ce merge mai bine după o masă copioasă și sănătoasă decât o plimbare cu bicicletele spre Cascada Cheilor Cormaia, locul unde s-au discutat lucruri interesante despre biodiversitatea zonei și impactul climatic și antropic, conștientizând modul în care natura a evoluat de-a lungul timpului.

Această tabără a venit cu noi activități în fiecare zi, workshopuri educative și interesante, printre care se numără și cel desfășurat la Punctul Gastronomic Local Dănilă Maria de la Poiana Ilvei, unde pe lângă gastronomia locală tinerii din tabără s-au aventurat în ale cusutului cu motive tradiționale, dar și la atelierele de meșteșugărit. După muncă și răsplată, astfel că gospodina satului a pregătit un prânz pe măsura aștepărilor, gustos din cale afară. Nu se puteau rata traseele de cicloturism de la Sângeorz-Băi, amenajate în cadrul proiectului Aqua Primus, care contribuie la promovarea mijloacelor de transport alternative pentru utilizarea in mobilitatea locală, așa că tinerii s-au încumetat să străbată cele două trasee de cicloturism (Glimee și Locurele), pornind din parcul stațiunii Sângeorz-Băi. Iar pentru că tinerii s-au desurcat de minune, spre seară s-au delectat cu bunătăți oferite de Conacul Sanct Gurgh de la Cormaia.

Scopul taberei a fost acela de a prezenta efectele schimbărilor climatice, tinerilor participanți și de a-i face pe aceștia să conștientizeze importanța acestora pentru mediu și sănătate. Subiectul a generat discuții referitoare la încălzirea globală și importanța protecției mediului în combaterea acestor schimbări climatice, acestea fiind însoțite și de activități practice.

Tabăra “Children and Youths Camp” a avut un impact semnificativ asupra tinerilor care au făcut parte din proiectul pe baza căruia Grupul de Acțiune Locală BN a creat această oportunitate,, stârnind cu adevărat interesul tinerilor în ceea ce privește participarea lor la activități de petrecere a timpului liber într-un mod educativ și-n același timp distractiv.

Odată cu acest proiect s-a reușit promovarea atât a actorilor locali care contribuie nemărginit la păstrarea valorilor și transpunerea tradițiilor în cel mai frumos mod posibil, dar și a resurselor naturale și antropice de care dispune această zonă.

Articole similare

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Sunt de acord