Duminică, 23 mai 2021, Parcul Stațiunii Sângeorz-Băi a găzduit un eveniment cu totul și cu totul inedit. De fapt, două evenimente – unul cât se poate de util și actual, altul tradițional și recreativ – unite într-un concept îndrăzneț. Este vorba despre campania de vaccinare drive-through și despre prima ediție a Târgului Laptelui de Oi, care s-au bucurat atât de atenția mass-media și de viul interes al sângeorzenilor, cât și de participarea celor mai entuziaști turiști din județele Maramureș, Mureș sau Cluj.
Cetățenii au avut șansa de a se vaccina cu serul Johnson&Johnson, administrat în doză unică direct în mașină de o echipă de la Spitalul Orășenesc Năsăud. Simplu, rapid și eficient. Primul care s-a imunizat a fost chiar primarul Traian Ogâgău. În total, într-o singură zi 495 de persoane au ales vaccinarea ca modalitate de protecție împotriva virusului Covid-19, marcând un record în rândul campaniilor de acest tip din județul Bistrița-Năsăud.
Adeverința care atestă vaccinarea oferă în plus siguranță sporită la locul de muncă și în timpul călătoriilor. Iar în acea zi le-a adus cetățenilor o surpriză: câte un pahar cu lapte, un ajutor delicios pentru imunitatea organismului. În cadrul primei ediții a Târgului Laptelui de oi, vizitatorii s-au delectat cu brânză, urdă, caș, dar și cu miere, propolis și polen din partea apicultorilor expozanți. Și, poate cel mai important lucru, primul festival organizat în pandemie ne-a dat tuturor speranța că suntem din ce în ce mai aproape de revenirea la normalitate.
